Povestea noastră a început în mai 2026 cu o idee: o agendă în formă de stea.
Desigur, o formă cu atât de multe colțuri nu este deloc practică, așa că mi-am petrecut următoarele săptămâni modificând-o până când am obținut prototipul unui produs ce poate fi folosit cu succes pentru scris, desenat sau journaling. Așa a apărut jurnalul Lună, un produs pe care îl veți găsi pe site-ul nostru începând cu 1 septembrie. Au urmat câteva luni pline de suspans, în care am căutat tipografia potrivită pentru un astfel de proiect, dar și produsele complementare (instrumente de scris, stickere, ștampile, accesorii pentru crafturi). Iar în tot acest timp am avut un singur gând în minte: vreau să ofer lucruri pe care nu le găsim în toate magazinele. De aceea îmi propun să colaborez cu cât mai mulți creatori și artizani din Uniunea Europeană.
Dacă te-ai plictisit de papetăria standard, aici găsești obiectele care îți vor face zilele mai plăcute.
Cezarina Nicolae
